Printre articolele din ziarul Cotidianul din 13 iulie 2007 am gasit unul care mi-a atras atentia in mod deosebit. Este vorba de articolul lui Teodor Baconsky, cu titlul “Ai grija de ce urasti”.

Pornind de la realitatea din societatea romaneasca contemporana, autorul lanseaza ideea ca, in mod paradoxal, ura este “cimentul” care ii leaga (!!!) pe comunisti de anticomunisti si care, surprinzator, garanteaza tocmai supravietuirea ambelor tabere. Baconsky aminteste despre “legaturile de respingere” (concept greu de inteles, desi destul de usor observabil), legaturi care consolideaza cuplurile de tip stapan-sclav, aliat-adversar etc. “Normal ar fi fost ca anticomunisti sa organizeze funerariile vechiului regim”, spune Baconsky, dar acest lucru nu s-a realizat. Ambele tabere merg inainte, chiar daca temporar una dintre ele pare greu ranita; ura celeilalte o tine in viata.

Ideea aceasta m-a dus cu gandul la lucruri mai marunte, cum sunt cele din propria-mi viata. Nu mi-am rezolvat nici pe departe problema urii. Inca am resentimente puternice fata de cateva persoane (putine, ce-i drept). Mi-am dat seama ca, de multe ori, ei sunt stapanii mei. Imi influenteaza actiunile sau gandurile, si ii simt de multe ori ca si cum i-as cara in spate, chiar daca de multe ori ei habar nu au de asta. Legaturile acestea “de respingere” induc motivatii si energii negative (combinate cu alte sentimente reactive, cum ar fi de exemplu autovictimizarea) de care, de multe ori, devenim dependenti. E drept, ele sunt mult mai la indemana si chiar aduc satisfactii marunte pe termen scurt, mentin taberele in viata, dar le si obliga sa bata pasul pe loc. Pe termen lung toata lumea pierde.

Desigur, e greu sa tai “legaturile de respingere”, pentru catva timp vei fi dezorientat (pana acuma stiai ce sa faci, sa-i faci in ciuda la celalalt), sa devii proactiv si sa-ti cauti drumul independent de cel pe care-l urai (presupunand ca impacarea nu mai este sub nicio forma realizabila). Dar daca vrem sa castigam batalia, lucrul acesta este absolut necesar. Singura idee care imi vine in minte este ca atunci cand iubirea nu mai e posibila iar ura nu e o solutie, iesirea din criza este data de indiferenta.

La sfarsitul articolului, Theodor Baconsky (licentiat in teologie) sugereaza ca desprinderea de trecut si suprimarea oricarui reflex al lui in viata noastra se face numa prin conectarea “la sursa originara a creativitatii. Adica la Dumnezeu.”

P.S. Un alt punct de vedere asupra indiferentei il gasiti aici.